Recenzie - TAINELE TIMPULUI. LUMI PIERDUTE

 Hey! Salut! Bine ai revenit la Cărțile de Platină!

Astăzi vorbim despre o carte care m-a impresionat prin profunzimea ei, prin documentarea amplă și sensibilitatea pe care am resimțit-o la fiecare fragment citit.

Cartea despre care vorbim este...

- Titlul: Tainele Timpului. Lumi pierdute

- Autor: Mihaela Anghel

- Editura: Petale Scrise

- An apariție: 2021

- Număr de pagini: 260

- Genuri: fantasy, historical, ezoterism

Despre acțiune:

Romanul este primul volum din duologia "Tainele Timpului" și debutează cu înmormântare bunicii profesorului Vasile Toma. Acesta, întorcându-se pe meleagurile copilăriei lui, retrăiește fragmente ciudate din trecut: își amintește cum vorbea cu anumite formațiuni calcaroase - pietre - telepatic, spre oroarea familiei care începea să-l creadă nebun. Într-un din zile, pe când își făcea plimbările obișnuite la prietenii lui necuvântători, Vasile se  întâlnește cu trei persoane pe care nu le va uita niciodată: doi preoți îmbrăcați în haine budiste și fiica unuia dintre ei. 

 Anii trec și Toma ascunde în inima lui lumea rocilor care, odată, cândva de mult, îi vorbeau. 

 Dar după înmormântarea bunicii, dornic să-și revadă prietenii, se îndreaptă spre locul în care a trăit cele mai frumoase clipe. Dar ceva straniu se întâmplă... rocile se deschid și-l lasă să pătrundă în pântecul pământului, până într-o încăpere în care o găsește pe fiica preotului... dar peste care anii a trecut, transformând-o într-o femeie frumoasă, Lydia.

 Însă această parte nu este decât o ramă a adevăratei povești pe care o prezintă cartea. Personajele principale nu sunt nici profesorul Toma și nici Lydia... sau cel mult nu în sensul general al cuvântului... 

 "Lumi pierdute" urmărește decăderea a două populații antice: Lemuria și Atlantida. 

 Saray este Mare Preoteasă de pe Mu, iar datoria ei este să întrețină armonia între oameni, păstrând vie legătura dintre divinitate și pământeni. Însă pacea și buna înțelegere devine din ce în ce mai fragilă, nici măcar rugăciunile lui Saray nemaiavând puterea să împiedice haosul din a se dezlănțui...

Ce cred despre romanul "Lumi pierdute"?

A fost o călătorie care m-a învățat că uneori, nici măcar dragostea nu poate să salveze pe nimeni și nimic. Suntem niște piese de șah pe marea tablă a lumii și trebuie să ne primim soarta așa cum este ea, îndurând greutățile cu demnitate și bucurându-ne de succese cu inima împăcată. 

 Personajul cu care am empatizat cel mai mult a fost comandantul Elin. Viața lui o pot asemăna cu o fugă continuă după fericire, iar când în cele din urmă, ostenit a ajuns la ea, se prăbușește de pe marginea stâncii în neant. Este personajul care după părerea mea, a suferit și suferă în continuare cel mai mult.

 Deși îmi este greu să o admit, cred că mă identific cel mai bine în personajul lui Saray. Ea pune dorințele oamenilor mai presus de propriile bucurii și plăceri, lăsându-se pe sine la coadă. Din cauza statutului de Mare Preoteasă refuză iubirea și afecțiunea, crezând că dând drumul sentimentelor, acestea îi vor întuneca judecata.

 Acțiunea este plină de mitic și ezoterism, evenimentele curgând lin și într-o înșiruire care îți prezintă puțin câte puțin din obiceiurile vremurilor, personalitatea oamenilor, credințele și ambițiile lor. Este o întoarcere spectaculoasă în timp, unde lemurienii și atlanții trăiau într-o armonie ce se transformă încetul cu încetul într-o flacără a urii și dorinței de stăpânire. 

Citate care te vor face să citești cartea:

"Aș spune, mai degrabă, că trăiți realitatea pe care nivelul vostru de conștiință o acceptă. Când acest orizont se va largi, acceptarea va veni și ea firesc."

"Atunci când te naști,/ Pământul îți devine trup,/ Piatra îți devine os,/ Marea îți devine sânge,/ Soarele îți devine ochi,/ Iar Luna îți devine minte."

Cartea o găsiți la Editura Petale Scrise, accesând link-ul:Lumi Pierdute

Până data viitoare, spor la citit!!!